Grile: ce e specific la ele?
Noua structură a examenului de Evaluare Națională la matematică are la subiectul I exerciții de tip grilă. De ce sunt importante exercițiile grilă de la Evaluare și cum acestea nu testează doar rezultatul final ci și atenția și corectitudinea calculelor? Iată o temă de interes pentru toți elevii de clasa VIII.
Pentru a putea să aprofundăm cum se pot aborda grilele cu o strategie câștigătoare și ce tipuri uzuale de greșeli se comit trebuie, întâi, să privim la cum sunt construite variantele de răspuns.
Greșelile frecvente la grile
Trebuie reținut de la bun început că un singur răspuns este corect dar celelalte trei variante de răspuns sunt plauzibile. Important de reținut că variantele de răspuns greșite sunt gândite special ca să surprindă. Ele conțin cel mai adesea greșeli de semn, încurcarea formulelor, graba la calcule sau pași omiși.
Vom arunca o privire asupra tipurilor de greșeli des întâlnite la grile:
- La fracții: răspunsul greșit apare dacă uiți să aduci la același numitor.
- La ecuații: apare varianta rezultată din împărțirea greșită sau omiterea unei soluții.
- La geometrie: răspunsul greșit corespunde unei teoreme aplicate greșit (ex. Pitagora inversată).
Răspunsuri bine plasate
Grile pot deveni un instrument de învățare dacă, după fiecare exercițiu, verifici nu doar răspunsul corect ci și ce ar fi însemnat celelalte răspunsuri. Identifici astfel tipul de greșeală la care ai fi fost predispus. Sfat prețios: creează-ți o listă de “capcane” în care ai căzut cel mai des.
Strategii de rezolvare la grile
Aprecierile de mai sus ne conduc la următoarele strategii de rezolvare pentru care putem avea o siguranță mai mare și care pot da rezultate:
- Calculează pe curat și abia apoi bifează răspunsul.
- Dacă două variante îți par corecte atunci refă pasul unde ai dubii.
- Treci peste exercițiul care consumă prea mult timp și revino asupra lui mai târziu.
- Verifică unitățile de măsură. Un exemplu: aria nu poate fi negativă, deci poți deduce rapid din logica răspunsului la o verificare imediată dacă ai greșit.
Deci..
Putem concluziona că exercițiile grile nu sunt “capcane” ci o oglindă a greșelilor frecvente. Elevii care învață să analizeze și răspunsurile greșite își dezvoltă atenția și își reduc erorile la subiectele mari. Recomandarea care decurge este ca elevul să exerseze constant pe grile analizând fiecare variantă și nu doar pe cea corectă.
