Limba germană: un pas înainte
Limba germană pentru un intermediar (B1) în fața saltului pentru o cunoaștere mai avansată ridică, în general, o serie de dificultăți. Vom încerca să analizăm o parte dintre ele și să creionăm câteva soluții practice pentru rezolvarea sau, măcar, o articulare mai bună în confruntare cu acestea.
Limba germană: declinarea adjectivelor
Declinarea corectă a adjectivelor este o sursă constantă de erori. Cursantul de B1 începe să folosească propoziții mai detaliate însă poate folosi greșit adjectivul. De pildă: Ich habe ein neu Auto în locul formei corecte: Ich habe ein neues Auto. Exersarea structurilor repetitive și învățarea prin exemple concrete în contexte familiare este soluția optimă la acest tip de problemă.
Între acuzativ, dativ și genitiv
Confuzia între cazurile substantivelor dă bătăi de cap celor de B1. Acest lucru este întâlnit mai ales în fraze sau propoziții care cer un anumit caz. Exemplu de utilizare greșită a cazului: Ich warte auf dem Bus. → ❌, pe când corect este: Ich warte auf den Bus. (Akkusativ). Soluția pe care o propunem este gruparea prepozițiilor pe cazuri și construirea de mini-dialoguri cu ajutorul lor.
Ordinea cuvintelor și densitatea propozițiilor
Când propozițiile sunt prea lungi sau apar mai multe verbe (în propoziții subordonate), ordinea cuvintelor devine o capcană. Putem privi la următorul exemplu: Ich glaube, er ist sehr nett. → ❌. Corectă este următoarea topică: Ich glaube, dass er sehr nett ist. Un exercițiu indicat pentru corectarea ordonării greșite a cuvintelor în propoziție este învățarea cu șabloane fixe (dass, weil, obwohl etc.). Acest exercițiu trebuie dublat de practica dirijată.
Când vocabularul suferă
Vorbitorul de B1 în limba germană se confruntă cu lipsa unui vocabular expresiv și abstract. El stăpânește cuvinte simple, se descurcă în contextele simple ale cotidianului dar e văduvit de capacitatea de a formula idei, opinii sau a exprima sentimente. Vom oferi un exemplu. El spune Das ist nicht gut für mich neputând să se exprime mai curând: Das entspricht nicht meinen Erwartungen.
Pentru a ameliora acest handicat soluția este citirea de texte variate (articole, scurte dialoguri, și poate, mai ales, texte literare) și extragerea expresiilor utile.
Pentru o înțelegere mai sprintenă
Cum ne antrenăm pentru depășirea dificultății provocate de limba vorbită rapid sau cu dialect/accent din conversații, filme sau chiar din germana standard? Exercițiul recomandat este ascultarea regulată (podcasturi, seriale) cu reluare și subtitrări în germană.